Cadrul conceptual al practicilor profesionale elaborat de IIA (Institutul Auditorilor Interni din SUA) cuprinde două mari componente, respectiv Normele Obligatorii și Normele Recomandate cu Încredere.
Normele Obligatorii includ:
- Definiția auditului intern;
- Codul de Etică;
- Standardele Internaţionale pentru Practica Profesională a Auditului Intern (Standardele);
Normele Recomandate cu Încredere cuprind:
- Documentele de poziţie
- Îndrumarele practice
- Ghidurile practice
Definiția auditului intern: activitate independentă de asigurare obiectivă şi de consiliere, destinată să adauge valoare şi să antreneze îmbunătăţirea activităţilor organizaţiei. Ajută organizaţia în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică şi disciplinată în cadrul evaluării şi îmbunătăţirii eficacităţii proceselor de management al riscurilor, control şi guvernare.
Codul de Etică cuprinde două componente principale:
- principiile fundamentale pentru profesia și practica auditului intern: integritatea, obiectivitatea, confidențialitatea si competența profesională;
- regulile de conduită etică și profesională.
Standardele Internaţionale pentru Practica Profesională a Auditului Intern (Standardele) cuprind normele profesionale aplicabile în practica profesională a auditului intern și anume:
- Standardele de Calificare (seria 1000):
- caracteristicile organizaţiilor şi participanţilor ce desfăşoară activităţi de audit intern
- Standardele de Performanţă (seria 2000):
descriu tipul activităţilor de audit intern şi oferă criterii calitative pentru evaluarea rezultatelor
- Standardele de Implementare:
continuare a Standardelor de Calificare şi de Performanţă
cerinţele aplicabile pentru activităţile de asigurare (A) şi de consiliere(C)
Documentele de pozitie: se adresează şi altor părţi interesate, nu numai auditorilor interni în vederea clarificării unor aspecte semnificative cu privire la guvernanţă, risc sau control, a departajării sarcinilor şi responsabilităţilor aferente auditului intern. Acestea prezintă poziţia IIA asupra sarcinilor şi responsabilităţilor profesiei de audit intern cu privire la o anumita problemă.
Îndrumarele practice nu prezintă procese şi proceduri detaliate ci reprezintă un ghid care asistă auditorii interni în aplicarea Codului de etică, a Standardelor şi în promovarea bunelor practici; sfera de cuprindere este limitată doar la metodologia şi abordarea în implementarea Codului etic şi Standardelor și includ practici cu privire la:
- aspecte specifice la nivel internaţional, naţional sau al unui sector de activitate;
- tipuri specifice de misiuni;
- aspecte legale sau de reglementare
Ghiduri practice: prezintă detaliat realizarea unor activităţi de audit intern, includ procese şi proceduri detaliate, precum instrumente şi tehnici, programe şi abordări pas cu pas, incluzând exemple de documente care trebuie transmise beneficiarului misiunii.
Standardele internaționale de audit emise de IFAC (ISA 610) definesc funcția de audit intern ca fiind o ”activitate de evaluare instituită de entitate sau furnizată acesteia sub forma unui serviciu. Funcțiile sale includ, printre altele, examinarea, evaluarea și monitorizarea adecvării și eficacității controlului intern”.
În legislația națională, (Legea nr. 672/2002), auditul public intern este definit ca fiind ”activitatea funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică să-și îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de administrare”.
Rolul auditului intern a sporit spectaculos în ultimele două decenii datorită creșterii complexității activităților desfășurate de entități.
Existența acestuia este justificată de surplusul de valoare care se obține prin diminuarea sau eliminarea riscurilor în cadrul entităților. Auditul intern este o structură care susține eforturile conducerii entității de a-și îndeplini obiectivele și este un instrument foarte important pentru îmbunătățirea sistemului de control intern. El contribuie la descoperirea activităților, operațiunilor, elementelor care au importanță deosebită în cadrul entității.
Acesta analizează punctele forte și slăbiciunile unei entități, luând în considerare modul de conducere a acesteia, cultura organizațională, oportunitățile și amenințările care pot avea un efect în realizarea obiectivelor propuse. Deși auditorii interni pot constitui o resursă valoroasă de instruire și consiliere, fiind, în același timp și un factor al schimbării în cadrul entității, aceștia nu trebuie să se substituie unui sistem puternic de control intern, nu trebuie să aibă obligații operaționale sau manageriale.
Pentru ca funcția de audit intern să fie eficientă, este vital ca structurile de audit intern să funcționeze și să fie organizate în mod independent, cerință impusă și de Declarația de la Lima19. Acest lucru presupune că personalul de audit este independent atât față de departamentele operative, cât și față de departamentul contabil, precum și faptul că auditorii interni sunt direct subordonați unui nivel de autoritate cât mai înalt din entitate, adică fie conducerii de vârf, fie comitetului de audit al consiliului de administrație.
Prin Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările și completările ulterioare, sunt reglementate următoarele aspecte:
- obiectivele și sfera auditului intern;
- organizarea auditului intern;
- tipurile de audit intern;
- desfășurarea auditului intern;
- statutul, numirea, obligațiile și interdicțiile auditorilor interni.
Auditul intern al entităților economice cu capital privat este reglementat prin OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobată prin Legea nr. 133/2002 și modificată și completată prin Legea nr. 26/2010.
